lumina crudă a Soarelui mă străpunge dureros
lovindu-mi intestinele cu săgețile lui arzătoare
e prea greu să visezi în noate când atâtea zile de coșmar
te trec prin ascuțișul săbiilor ca mai apoi regenerat
să te trezești în noapte țipând și cu hainele ude
ca într-o baie de aburi fierbinte pe meterezele universului

moartea îmi bate la ușă și mă cheamă cu glasul ei mieros
îi deschid dar lupt cu ea să trăiesc și-i mai cer răgaz
închei un tratat de pace nelimitat ce-l poate încâlca oricând
să mă văd din nou zi de zi în aceiași cavernă
luptând cu mine cu viața
nu mă pot opri nici indiferența
și nici această îmbulzeală de oameni ce mă vor fărâme

să ne lovim unul pe altul și să dăm din coate
pentru ce pentru carnea putrezită și un suflet pângărit
pentru o moarte sigură și o viață în chinuri...