trezit de propriul sforăit tresar o mână
încă în creștere îmi întinde trabucul
viorile invită cerul
în casa mea la un ceai arăbesc și un fum
în căușul palmelor doar o sticlă transparentă
și urme de aplauze de admirație
adeseori de refugiu
trecutul are miros de blană de urs
în hibernare îmi spune oaspetele
în timp ce îmi trec degetele peste creștet
cu gândul la un munte
și la jucăriile mele palpabile din copilărie
deasupra abia se vede albul tavanului
proaspăt văruit
când ceasul de perete
își scoate limba printre aburi arătându-ne ora exactă...