Mi-e gândul dus la cerul puritan
De solitare și pierdute astre
La care-adesea Emerson privit-a
De pe înzăpezite culmi semețe.
Sînt mult prea multe stelele aici.
Și oamenii-s prea mulți. Nenumărate
Insecte, păsări, pești și târâtoare.
Nenumărați jaguari cu constelații,
Și ramuri răsucite și plecate,
Și tufe de cafea, nisip și frunze
Apasă ceasul zilei, împletind
Netrebnic labirint meticulos.
Strivită sub picior, furnica are,
Pesemne, -un rost anume pentru Domnul,
Care-a făcut-o spre-a-mplini canonul
Ce guvernează tainica Sa lume.
De n-ar fi astfel, universu-ntreg
Încurcătură-ar fi și-nvălmășeală.
Oglinzi de abanos și de cleștar,
Oglinda viselor cea iscusită,
Reptilele, lichenii, madreporii,
Șir fără capăt de țestoase-n timp
Și licuricii unei înserări
Și dinastiile de brazi pitici
Și literele mari pe foi de carte
Pe care noaptea nu le șterge sînt
La fel de tainice și personale
Ca mine, ce le-ncurc și nu-ndrăznesc
Să-l judec pe Caligula ori lepra.


San Pablo, 1970




* Din "Aurul tigrilor"(1970).

* Traducere de Andrei Ionescu.