ajuns în orașul monștrilor
moș crăciun păși imperial
atât de viu încât băiatul meu
îi sufla zăpada din barbă
împrăștiind țurțurii de argint și de gheață
vremea era pe sfârșite
nu auzi petarde
nu auzi cântări
până și monștrii îi făceau adânci plecăciuni
și rânjeau diplomat
în întunericul lumii
înotând prin noroiul alb
până la gât ori
până la sprâncenele copilăriei
de unde n-am vrut să mai plec niciodată
moș crăciun făcu o piruetă
și coborâ în subteranele speciei
rând pe rând îi săriră în brațe
cei 14000 de prunci decapitați
de irod mort mai înainte de a-l atinge
altă poveste