In timpul de dinaintea rasaritului
In cuibul instabil al mintii mele, prada viselor
Imi parea ca pletele mi-s negre, lungi
Carari doar pentru pasii tai.
Ziua-mi verde parea,
Doar ceata intinzandu-se
La sfarsitul dantelei, acoperind perna mea.
Copacii, pasari mari cu ochi de margea.
Nu indrazneau sa se numeasca padure,
Risipindu-se in lacul de apus portocaliu si cald.
Te vedeam viu si lispit de identitate, si totusi
Atat de tu;
In fata oglinzii doar parul lung, negru coborand la inceput pana la umeri
Apoi pana la sold, greu, stralucitor
Pana la glezne
Intinzand mainile sale negre si lungi printre petele colorate
De flori inca ude, mirosind a tempera.
Un soare rece mi se ascundea in priviri
Luminand drumul
Inclinat, interminabil si prafuit
Pe care rochia mea de matase fosnea a vechi si-a praf nesters
Singurul drum pe care am decis sa merg
Stiind de la inceput
Ca nu avea sa duca
Nicaieri...