Tu, monstrule, om naiv și nemilos
Pleacă-ți urechea la sufletul meu sfios
Cer îndurare și zile să îmi dai
Să-ți amintesc de clipele în care te bucurai
Ca eu, copil prostuț și mai mereu naiv
Îți ceream să mă iubești tardiv
Și tu râdeai necontenit
Cu ai tăi ochi de om tâmpit
Râdeai de nevoia mea de împlinire
De nevoia de drag și fericire
Și mă făceai să simt întotdeauna
Că fără tine sau cu tine mi-e tot una
Știai și mai mereu întelegeai
Că sunt doar un copil căruia trebuie să-i dai
Un lucru care să-l facă fericit
Un lucru la care să rămână de neclinit
Numai că lucrul pe care mi l-ai dăruit
Nu mi-a adus un moment prea strălucit
Când tu m-ai împins haiducește la perete
Șoptind cuvintele acelea concrete:
"Ești o prostuță și nu vreau
Sufletul meu gol să ți-l dau
Și pleacă acum , nu vreau să-ți spun de două ori
Doar chipul tău îmi dă și îmi va da fiori"
Am plecat și sigur nu mi-e bine
Din când în când mi-e dor de tine...