Aș vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
aș da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar crește alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
și cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam să zbor,
eram aici un paznic bun,
mă luau matrozii toți la zor,
făcându-mă că sunt nebun.

acum se uită după mine
și toți îmi căinează soarta,
gândesc cu toți c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

2006