dinții pot fi aripi
am învățat asta
când mușcam dintr-o pernă coaptă
într-un întuneric cu fuste lungi

tu aruncai mere în oceanul de aer din jur
merele se făceau pisici înainte să atingă pământul
și dispăreau cine știe unde dar toate în același loc

îți plăcea jocul
te comportai ca ieșită pentru prima oară
dintr-un șifonier
îmi aranjai umerii
să bată razele lunii nu știu cum
să îți lumineze chipul

eram ca un covor
ce așteaptă să fie călcat și pe dedesubt

erai un fel de mine devenit tu

îmi mai aduc aminte de o femeie bătrână
care ne cosea lumina de obraji cu niște ace
în formă de coamă de cal

de atunci
zilele s-au transformat în păsări
care s-au așezat pe toate înălțimile din jurul nostru
și ne urmăresc

sunt multe
și cerul ce se vede este doar cerul din ochii lor