Te mai aud

Rerstriști de gânduri mă scaldă ca un val
O lacrimă mai udă fila din caiet…
Tot ce am scris îmi pare acum banal
Și mi-e străin acest gol subiect.

Vreau azi să pun în coli nefolosite
Povestea ce scânteie-n mintea mea,
Dar fără rimă parcă-s vorbe-nfipte
Ca niște ace într-o peruzea.

Se duse muza pe o potecă a nopții
Și creierul în alb mi l-a ‘mbrăcat
Doar niște clopoței la catul porții
Îi mai aud în capul meu plecat.

Stau și mă-ntreb de-a fost cândva poveste
A fost a noastră sau a altcuiva,
E-așa târziu și prea tăcut îmi este
Tot ce răsare azi în calea mea.

Undeva-n ieri mai murmură șoptit
O voce tandră ce mi-o amintesc
A fost ceva și chiar de-a amuțit
Te mai aud spunându-mi “Te iubesc!”


Descununare

Simt liniștea ce-mi calcă astăzi umbra
Ca pe-o sinistră, veșnică așteptare,
O pâlpâire-mi sperie doar gândul
Iar inima îmi cere îndurare.

Tăcute zile dorm în patul meu
Și ore goale pendula mi-au stricat…
Tu ai rămas aceeași întrebare
Și-acel mister ce nu l-am dezlegat.

Frumoși și plini au fost anii trecuți,
Secundele pulsau în iz de primăvară;
Ai fost cândva blestemul și balsamul,
Călăul dar și vraciul cu ierburi și otravă.

Simt azi răcoarea ce-o sufli încet
Și-atâtea ne’nțelese rugăciuni…
Aș vrea un leac ce vindecă-amintiri
Și-o semnătură că mă descununi.

Dorina Enuică