Crește în tine.
Se mișcă. O simți,
dar n-o dorești.
"E prea devreme",
zici.
"Sunt prea tânără",
te plângi.
Dar ea crește.
Face parte din tine.
Se hrănește cu sângele tău.

Te lași cuprinsă de teamă,
de influența familiei
și vrei să renunți la ea.

Îți faci programare la medic. Îți urmezi
drumul fără să te gândești că acea creatură
este carnea ta. Este sufletul tău.

Este prinsă. Trasă. Ruptă din tine.
Se trage înapoi încercând să scape.
Nu-i venise timpul. Vrea să trăiască.
Simte pentru prima dată durerea.
Plânge în sufletul ei. Þipă chiar, tacit...
Tu strângi din dinți și aștepți să scapi de ea...
O viață se stinge. Un suflet își plânge trupul
în care urma să locuiască.
Acum se rătăcește prin neant căutându-și locul.
Plânge la porțile Raiului dar nu e primit.
Se tânguiește la cele ale Iadului, dar nici în cărțile lor nu e scrs.
Nu are identitate. Nu a cunoscut nici viața.
E singur. Părăsit. A nimănui.

Tu pleci ușurată acasă.
"Asta e!", îți spui.
Și nu te mai gândești la ea.
Face parte dintr-un trecut negru
de care nu vrei să-ți mai amintești...