ruine

e vesel îngerul trist noapte de noapte
cauți printre ruinele memoriei pe ai tăi
așa cum sunt înveșmântați
cu odăjdii ponosite ori în zdrențe
strălucind peste oase cohorte de
buruieni îți străpung rapace irișii
cotropiți în lumină alunecăm alunecăm
peste ruinele memoriei fără vreun rost
cauți pe toți „c-au fost ori buni,
ori negri de păcate”* nevoit să simți
îngerul trist din spatele tău
vesel cum e răstignit pe propria-ți cruce

noaptea îi vezi pe toți înveșmântați
în zdrențe lucind peste buruieni sau iriși
împreună alunecăm fără vreun rost
să simțim îngerul vesel cum e
răstignit pe crucea fiecăruia

* Tudor Arghei, Cantilenă


vineri ora a șasea în portocaliu
(școlară)
marea neagră întinsă pe-un perete poprtocaliu
adolescentul începe să plângă înghesuindu-se
în uniforma second hand până când fusta
colegei de bancă îngăduie coapselor
să se răsfețe mai mult decât spera el

î n t i n d e r e a
dreptunghiulară și neagră s-a revarsat pe toți pereții
și viața devine coșmar cu păsări albe în dans haotic
și bărbatul de-o eleganță vetustă construind
pe valuri șir de albatroși rimbauldieni specie unică
și femeia cum își pendulează șoldurile-i tinere
încorsetate prea strâns în pantaloni portocalii
și bătrânul ochelarist cu barba înflorită își laudă
chelia într-o limbă veche ne-nțeleasă și huruitul
prea larg al unui tractor în stradă marea neagră
revărsându-se ca o noapte polară peste capete
înțepenește în așteptarea unei melodii salvatoate

Yes! p o r t o c a l i u - soneria anunță sfârșitul