este la fel ca în dimineața aia frumoasă
când am tras brusc cearceaful de pe tine
te-ai speriat și te-ai ridicat repede
erai gol și foarte alb și mi-a venit
să scriu pe epidermul tău ca un pe zid egiptean
să-mi înfig pixul în tine
până ai fi simțit poezia în vene
și s-ar fi scurs pe covor
dar m-am oprit, mi se părea că aveai ceva pe spate
câteva urme de camion, niște dungi negre
miroasei puțin a cauciuc ars
un fel de smoală și nu prea
mă uitam atentă, analizam fiecare
centimetru de piele să văd ce sunt cu dârele alea
nici până a doua zi nu se luaseară
cred că nici acum
abia când ai plecat am înțeles
nu trecuse peste tine în timpul nopții nicio mașină
eu eram bine spălată pe mâini
în caz că aș fi vrut să-ți impregnez vreun
trecut găsit ad-hoc prin dormitor
la fel de mocirlos, aș fi avut grijă
să te spăl dimineața
am vrut să chem un medic și să anunț salvarea
ai încetat să râzi, ți-ai luat hainele și te-ai dus
nu te-am putut opri erai dornic să vezi lumea de afară
să ieși din mine, din orașul nostru
ce umbre negre lăsa lumina mea