când suntem închiși se întâmplă întotdeauna ceva trist, curățăm toate locurile
facem din respirații un pat rotund, ne îmbrățișăm înainte și după somn
fiindcă acum iubim diferit, visăm diferit, dispărem fiecare în altă căldură
nici nu mai știm să desprindem pojghițele celorlalți de pe inimă
sau de pe vreun gând, formele ciudate care ne îmbracă pe dinăuntru
ne fac să fim vii și frumoși

am început să dizolvăm texturi putrede, interstițiile în care
se ascund fantome
am strigat pe nume doar arbori, câțiva oameni dragi, inima lor
nu ne trădează
nici încăperile unde își mărturisesc secretele nu sunt negre
cum este tainița în care el nu a mai avut loc și nici nu mai regret
că s-a pierdut
era cumva înșelător și ascuns, încrâncenat, prin cercuri vicioase
unghere, labirinturi fără ieșire

doar căldura de sub pleoape îl îmbracă acum, un fel de reminiscență
înflorită prea timpuriu, din care azi culeg muguri
îi pun la macerat, în loc de tristețe parfumul lor îmi va impregna pielea