știai asta când m-ai găsit
legănăndu-mă indecent
într-un mugure de arțar

năuc, așa cum te știu,
te-nsingurai în pădure
pentru a-ți umbri așteptarea
asta năvalnică

mi-ai sculptat răsărit aducându-mi
în panere de zori
taina sărutului umezită de rouă

nu știam dacă a-mi coborî privirea
se poate numi îndrăzneală,
dar popasul mâinilor tale
pe singura frunză ce-mi învelea trupul
îmi spunea că știi să iubești

atunci te-am privit cu o ploaie
și te-am cuprins c-o mirare
lungă cât un asfințit
în care mâine
ne vom pierde cu siguranță!