Cu ochii nostri-n permanenta tristi,
Privim evolutiv pana la moarte
O viata chinuita in care tot ce risti,
Nu-i doar un trup plapand ca fila Intr-o carte.

An dupa an se naste cate-un vis,
Maturitatea, mai strans de Dumnezeu ne leaga
Si-n ochiul vazator in permanenta-nchis
Ca o legnda vie, credinta se incheaga.

Cand ne simtim, ajunsi intr-un tarziu
In umbra stralucirii, mirati de ipostaza,
Traim din tot adincul, cu tot ce mai e viu,
Apusul, prea curand ca pe o metastaza.

Din nou se luminanza pentru a intelege
Ca ochiul se deschide in sfarsit,
De trupul lui, tristetea sa-si dezlege
Momentul crucial, se pare c-a venit.



E.E.
C.S.Angelo Di Rreti