Fiind cupola zenitului,cuprins
În coasta unui zefir prins în priviri,
Arunc neființe trupurilor devenite
În cenușă.
Ajung să așez plasele, întinzându-mi
Cutreierările în rosturi pierdute în vremelnicie.
Așa sting faptele în iluzii
Și devin posibila iertare a rotirii.
Ajutat să fiu ziua luminii dintâi spun:
Lăsați să treacă apele, șerpuind a negru
Soarta aruncată în rug și cuprindeți-vă
Uimirea de a fi voi înșivă cunune
În dorul întru faptă.