aplecat deasupra lumii ca un zeu
sufli ușor, adiere benefică, trezești oamenii,
se face diminineață.

cu greu te astîmperi să nu ridici pămîntul în palmă,
să nu îl apropii de ochi, să storci o lacrimă
cît o mare și să inunzi totul din bucurie.

e atît de fraged, gîndești,
e atît de frumos, bijuterie pe care oricine ar rîvni-o,
te astîmperi cu greu să nu-i atașezi lanț de stele.

dacă s-ar stinge în palmele tale, în umbra palmelor tale,
dacă ar prinde miros de moarte și ar zbura idealurile,
ai face altă frumusețe ascunsă prin spații.

doar veșnicia te oprește să strîngi pumnii,
să storci oceanele, să lași bucuriile și tristețile
pentru alt timp.