În creația-I măreață
Domnul a făcut și floarea,
Ca s-arate lumii-ntregi
Puterea și splendoarea.

Multe flori de soi făcu
Așa cum numai El știu,
Catifea, în vii culori
Când privești ochi-ți cobori.

Unele au frumusețe
Fără miros ce-ți dau binețe,
Altele-s înmiresmate
Un oftat adânc îți scoate.

Dar sunt ș-alte flori
Ca adevăratele comori,
Albi sunt crinii
În somn axfisie plămânii.

Dar o specie ciudată
Făcută de Domnul; iată!
N-are miros
Nici folos

Se hrănește cu insecte
Făcându-le a fi inerte,
Viața ele-și dăruiesc
Florilor ce le pândesc.

Așa Domnul sfânt a vrut
Planul El și l-a știut,
Ca să facă ș-astă floare
Pe insectă s-o omoare.

Tot așa unii creștini
Sunt ca florile-n grădini,
Unii au miros și viață
Căci Cristos le e povață.

Alții doar straie
Viața lor constă în paie,
N-au mireasma vieții sfinte
Dumnezeu nu-L au părinte.

Ei sunt doar creștini firești
Lângă ei să nu te-oprești,
Să-i alungi din a ta casă
Parfumul crucii ei nu lasă.

O dar mai sunt și cei
Ca floarea din urmă
Vieți multe ei curmă
Tu nu te-nsoțești cu ei.

În a lui Cristos grădină
Toate primesc lumină,
Dar nu toate au flos
În gărdina lui Cristos.

El va smulge cele rele
Chiar deși se cred rebele,
Ele uită doar un lucru
Grădinarul e la lucru.