Cînd pașii-ți zămislesc genuni,
reflectate în oglinzile timpului
nu-mi mai rămâne decât vidul
să-mi străbată de-a curmezișul
amintirile roase de molii

Cu jumătatea de inimă în palmă
atrofiată de atâtea căderi în gol
ard mocnit pe rugul așteptării
în crematoriile timpului cuneiform.

îmi solidific răbdarea în aisberguri
cu sufletul mut de necuvinte
înecat în oceane de cerneală
mai cerșește o lacrimă din fântânile cerului