Unde a pierit dulcea lumină a pașilor tăi,
Nu știu nici eu
Și nici toate mustrările din zilele goale.
Știu însă că doar eu,
Măsor a serilor slavă amară
Cu o parafă de jar până în suflet pătrunsă.
Sunt doar eu ca altădată;
Și strună și sunet și arcuș și alăută.
Sunt într-o lume doar a mea,
În trup și întrupare de gânduri nerostite către tine.
În odaia noastră și acum iubire,
Umbra ta veghează speranța
Crescută-n închinarea sfintelor icoane,
Ce-ngână,
Ruga smerită și ștearsă,
În care,
Șoaptele tremurânde
Adună toate o părere de descânt,
Spre o suflare nevăzută,
Care mă caută și mă sărută.