Când pe strada ta va ieși iar soarele
Eu pe strada mea o să'mi rup picioarele.
Va fi ploaie sigur - poate uragan,
Poate și tsunami, poate și vulcan.

Nu că mi'aș dori, dar așa se'ntîmplă -
Ironia sorții’mi pune țeava’n tâmplă.
Eu zâmbesc întruna da' nu'i râsul meu;
Sângele'i de gheață, capu'atârnă greu...

De'ar pica pe mine vreun meteorit
Mi'ar strivi probabil capul de granit.
Dar nu reușește nici Calea Lactee
De'ar pica să'mi șteargă dorul tău, femeie!

Când pe strada ta va'ncepe sa plouă
Strada mea'n mod sigur va fi ruptă'n două;
Dar văd partea bună - chiar de tu n'o vezi:
Scap și de vecini și de maidanezi!

*

Când pe strada noastră va ieși iar soarele,
Voi putea din nou să’ți sărut picioarele.
Va fi ploaie sigur – însă nu pe noi:
Vom tine umbrela pentru amândoi.

Nu că ne'am dori, dar așa se'ntîmplă -
Pentru suferință mereu vremea’i multă...
Tu zâmbești întruna... n’ai zâmbit mereu.
Ai vărsat și lacrimi, am vărsat și eu.


De’ar pica pe mine vreun meteorit
Mi’ar trece probabil cheful de iubit.
Poate doar o clipă, doar cât o scânteie...
Poate o secunda – nu mai mult, femeie!

Când pe strada noastă va’ncepe sa plouă
Or să te cuprindă brațele’amândouă.
Uite, stăm în ploaie. Te privesc cum taci.
Te sărut pe frunte. Chiar... tu ce mai faci?