Þi-am ridicat iar pleopa grea de somn
Și ți-ai întins brațele...
Te duci către oglindă...
Întunericul sălășluia în întinderea oarbă a camerei albastre..

E SFÂRȘIT DE OCTOMBRIE-ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE!

Deschizi ușa,o vezi...
Îți face cu mâna,
Te îndeamnă spre oglindă,
Te vezi,ești tu...
Îi faci cu mâna,îți îndemni corpul să înainteze..
Îți obligi creierul să dea comenzi
...să zâmbești...
Un zâmbet schițat de un artist nebun...
Râzi...
Agonizezi...
Îți violezi mintea!
APOI...
Îți explodează recviemul
Îți cânți funerariile
Tragic...Apoteotic...Funebru...Închis...Explozie...Sunet...Libertate...Neființă....Marș...Ecou...Iluzie..
Cuvintele ce urcă se agață de tine
Să poată ieși din oglinda devenită închisoare..
Ies din oglindă...
Iese și mâna ta
Mâna îți
țipă,urlă,agonizează,înnebunită,lucidă,stranie,aparte,completă,sfâșiată,contorsionată...
LINIȘTE!!!!!!!!!!!
Cazi pe covorul fumuriu,cețos și îți adâncești tăcerea în vidul încăperii,
Te scufunzi în claritatea mată..
Iese capul.
Părul îi atârnă lung pe lângă obraji.
Ochii rupți de lume...
Obrajii înnegriți,albaștrii,roșii,picurători...
Buzele îi sunt aproape purpurii,
Arzătoare,dar glaciale...respingătoare și provocatoare...nedeslușite...nesărutate...neatinse...nevăzute...ale tale!
Panglici roșii aruncă din priviri..catifelate și reci ca satinul...nebunie.
Stări,te cuprind stări,stări halucinante...
Îți omori timpul...
Ceasul se prelinge pe perete...
Murdărinu-l cu decenii...
Pătându-i albastrul cu secunde...
Amintirile ce le poartă aruncă jeturi de fum etichetate haotic..

TIMPUL TÃU S-A SPART!

A curs din ceașca de ceai,
A curs din cupa de ambrozie..
S-a desfășurat în nimicuri.
Cana alunecă..se rostogolește,se învârte,se aruncă,se avântă..se sparge și ea...
Cana în care ți se scufundă parcul,
Þi se scufundă lumea,
Þi se termină timpul...s-a spart!
Leșinat lângă oglindă,
Îți auzi somnul cum fuge de tine,
Îți auzi cuvintele cum te părăsesc,
Îți auzi literele cum se avântă spre infern...să plutească..să dispară..spre sud!
Numai el îți aduce cununi,
Numai el ți le împletește,
Numai el îți aude recviemul...
ȘI EL...
Te lasă acolo,
Să zaci în mirajul narcotic...
...pe podeaua diformă...
Îți vede cuvintele sărăcite de viață,
Agățate în cui...
Le ia ...
Le aruncă în vârtejul cerului de stânci...
APOI..
Se întoarce în oglindă...
REVENIND ÃŽN OCTOMBRIE!