Negru văzduh infinit
Glas demonic răstignit
Disperarea și-o atinge
Și cumplita soartă-i plânge
În singurătate iară
Mort a mia oară
Și mizeru-i suflet zbiară

Aur și noroi
Sânge și puroi
Inima ce-și scurge
Și cu recea-i piatră
De pumnal crestată
Ultima suflare-și plânge

-Grele armonii aud, satire
Tristei vieți îi dau pieire
Cu un singur dor,
Să mai scriu după ce mor

Tot în monolog sfârșindu-se
Și-n nisip el prăbușindu-se
Furtuna mării-mbrățișându-l
Trupul târâindu-l
Timpul lui oprindu-l.

Și din suferința-i sacră
Revărsată peste apă
Negru aur dăruindu-i
La schimb pacea ea găsindu-i

Azi războaie și mizerii
Banul azi, zeul puterii
Și voi vreți comoara mării
Ce-a lăsat artistul zării