În copacul meu din suflet timpul smulge frunzele
Și-mi omoară rând pe rând zilele și muzele.

Pe o creangă fără frunze stă un gând mai supărat
Ce îmi strigă revoltat: „ai cules ce-ai semănat”...

Nu...am semănat iubire și-am cules doar amăgire,
Da...am semănat durere când ea culegea plăcere.

Nu...am semănat un vis la intrarea-n paradis
Dar mereu ea m-a respins ca pe un nebun proscris...

P.S.
În copacul meu din suflet timpul smulge zilele
Omorându-mi rând pe rând toate sentimentele,
Iar pe crengile golașe rămân triste cuiburile
Locuri unde azi mai stau numai amintirile.