aduceam lumile unirii de pe plaiuri îndepărtate,agnostice trăiri,
veneai pe ale inimii poteci încastrate cu viile dorințe primare,
inima-mi plină de legenda turcilor ce săpau uitați înadins sub ape,
falnicul nostru voievod, libertatea apuseană și primul mers pe acele rotile.
gripele de tot soiul de acum și invaziile cu bombe aruncate și nevinovații copii,
experimentul ce schimbă clime și ucide ecosisteme perimate de prea multa naturalețe,
prozaicul cu care lumea simandicos se închină și filele romanelor mele ce ies la lumină.
chipul copilului ce a ieșit sub lumina privirii mele la a-mi purta pașii spre mântuire.
solitudinea-mi cu care uneori lupt fără prea multă încrâncenare lăsându-mă uneori fraierit de dansatoare la bare...
existăm ca limite în timpii simțirilor celeste că murirăm de mii de ori pentru a ne naște pentru a nu știu câta oară
în era pământeană și de a iubi imprevizibil ori nonconformist nu știu ce bancheră...care derulează dobânzi exorbitant de mari seară de seară...
trandafirii mei , dragostea mea care negreșit cu aripi deschise în juru-i caută acea luminiță de care sa nu se desparta....