îngândurate aceste nopți
atinse cu mâna pe frunte
și-au lăsat întunericul furat
de felinare cu lumina pe umerii stâlpilor

mi s-au părut că plâng în ceață
uneori cu lacrimi de rouă,
alteori cu ploi,
bântuite de neliniști și jivine
le poți măsura cu somnul moartea
căzută peste durerea oamenilor

stelele au căzut și ele pe gânduri
ascunse dincolo de lună
din pământ s-au înălțat arbori
ramuri ridicate din brațe și degete
cu insemne pe clorofilă,
o scriere cu cerneală-n nervuri

liniștite păsările
au cuiburi pe brațele înfrunzite
și vor crește puii
cu hrana ciugulită din trup
până vor învăța și zborul de noapte

e o plecare-n dimineți solare
unde se naște mereu nădejdea
și nimeni nu-și reproșează umbra
mai mult decât omul