menestrel bufon ce sunt,
ți-am spus prea multe și nimic.
“să ne gândim cu grjijă hainele
să mințim în stele
să le credem.”

tu erai difuză, și eu orb
te priveam cum te evaporai,
eclipsă de lumină, tu-mi spuneai
că azi începem noi, că mâine
vom cădea confesiuni
pe pietre reci tăcute.
când înfrânate spaime am clipit
când beția și orașul ne-au zâmbit
te-am zgâriat pe coapsă și-am știut
că mâine a venit.

și ca să te păstrez
te-am ucis
te-am înecat
unde mi-am înecat și inima
demult.