Rar ți-e dat să vezi cum luna
A rămas lucind pe cer
Două nopți și-o zi întreagă...
Veritabil giuvaier.

E regină între stele
Chiar și-n ultimul pătrar...
O dorește ca avere
Orice simplu cămătar.

Îi răpește strălucirea
Soarele, în plină zi,
Lăsând-o ca nuca seacă,
Nimeni a nu-o mai iubi.

E gelos și el din fire
Ca oricare muritor,
Pe a lunii strălucire,
Chiar și-n luna lui cuptor.

Ar întinde-oleacă mâna
Căci frumoasă e și ea...
Sau, ar strânge-o-n brațe-ntr-una,
Dându-i dar câte-o lalea.

Însă-n ziua următoare
Până chiar la asfințit,
Soarele-a privit... la floare,
Fiindcă luna... i-a fugit.