A lunii raze chipul stelei tund...
Așa norocu-apune pe nedrept...
Atunci privirea-mi aprig o îndrept
Spre adâncimea bolții, furibund,

Și soarta scrisă-n aștri n-o accept.
Găsesc, târziu, un soare ars, rotund
Și-n faldul lui tristețea îmi afund
'Nălțând din scrum al flăcării precept.

Titanul zilei înțelept, șarmant
E-al veseliei falnic vistier
Și-al veșniciei calde blând amant.

Durerile din suflet toate-mi pier,
Uitând lucirea nopții, diamant;
Mă-mbrac și o pornesc prin cartier...