de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele niște copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniștea despărțită de ceața care se destramă

undeva peste munți presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori niște oameni brumați
avem sufletele plimbate prin toamne

șubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre și reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu pași de rouă
când în cuvinte de alean și somn
se urcă stelele la locul lor și pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
și sufletele au alunecat în hău