să uiți ceea ce credeai că ții lipit
în cleiul flămând al memoriei
și-al vieții
din care zboară timpul precum libelulele
din malul umbros în surpare
să te ferești de cărări și de case
ocolind precum râurile ștrangulate
piatră cu piatră și sterpe tulpini
cu rădăcinile-n aer
s-aluneci din proprii-ți ochi
până la ultima margine
ud și mâlos și plin de rugină la capete

teama și foșnetul ei în cuiburi fluide-aninate
pe stâlpii de calcar înfipți
deasupra speranțelor noastre
refuzul de-a ști că-ntr-o zi clopotul rece
va stinge
viespile trupului ars
memoria grea de uitare