Iubirea
e un cer de ianuarie
din care ninge la nesfârșit
sau poate o pânză pe șevalet
ca un tablou neterminat
în care lumina așteaptă desăvârșirea.

Zilele trec
așa cum treceau săniile odinioară
lăsând urme de la un capăt la altul
al orașului vechi de când lumea
ca o tăcere firavă printre troiene
crescând din floarea zăpezilor
ori poate ca un prunc în uterul mamei.

Iubirea
e o fereastră cu perdele albe
la care vrăbii și guguștiuci
se adună să mănânce
boabele puse de tine
când iarna desenează prin cartier
dantele naive de gheață.

Nopțile trec
lunecând ca un abur
printre copacii cu vene de muselină
strada pare căzută din lună
așa cum stă strânsă între borduri
precum femeile de pe vremuri
cu trupul subțiat în corsete.

Iubirea
e timpul acesta pe care-l trăim
sau poate el ne trăiește pe noi
< cântec de șemineu >
când afară ninge întruna.

* photo by Lida Rose