Nimic, izvor de sentimente, de rugăciuni și existențe,
De universuri paralele îmbrățișate într-un punct-
De-aici apare-n ființă lumea, și astfel totul a-nceput...
Făcut-am totul din nimic și mi-a rămas numai tristețe.

Căci port în suflet doar povară, a mii și mii de gânduri rele
Ce toate-au izvorât din mine, chiar dacă nu par ale mele.
Am devenit și Yin și Yang, întrepătrunse-n dans etern,
Și am trecut prin Purgatoriu, din Paradis către Infern.

Și văd in voi bucăți din mine, căci toți, de fapt, asta sunteți:
Proiecții ale unei minți prea slabe, menită să creeze vieți.
Oglinzi... în voi văd totul! Văd și ce-am fost, și ce-aș putea să fiu,
Frânturi din vise spulberate, înveșmântate-n purpuriu.

Din voi m-adun încă o dată, îmi recompun un chip lumesc;
Mă înconjoară mii de fețe, imagini care nu trăiesc.
Le știu pe toate, și-acest dar e o pedeapsă deghizată -
Blestem al demiurgului ce poartă-n sine-o lume-ntreagă.