Cu șiretenie își strecoară ghearele
în coama răvășită
a unei nopți de iubire,
felină gata să întoarcă la cuib
pînă și zîmbetul stelelor tinere;



degetele ei îmbăiate în mierea salcîmului
sunt ramuri de catifea
din care s-or împleti șoaptele,
neîntrecute capcane
pentru îngerii începători,
pentru zburătorii iubirii dintîi
cu aripi crude;


ea vine în caleașca unei adieri
cum ploaia cea caldă a verii,
pe vîrfuri,
noaptea-și adună-ntr-o piersică
ciutele albe ale orei
cînd ea
pe sub gene-mi deschide doar cît să trec
porți azurii
înspre ulița dulce a păcatului;


călare pe un zîmbet trufaș
îmi aprinde atunci
primăvara sidefată a sînilor
dinainte,
între coapsele ei
mă cuprind anafoarele unei mări în balans
și lumea dispare o vreme
mistuită de un soare
cu mii de tentacule...