S-au casatorit doua umbre, intr-un altar de roua,
Si s-au iubit pana cand soarele a intrat in nori,
Au disparut cand dureros, incepuse sa ploua
Peste sarutul lor, uitat in mireasma din flori.

O iubire ciudata intre doua frumoase si albe stafii,
Una moarta de mult, si-ngropata-ntre ganduri,
Alta uitata-ntr-un colt de suflet printre umbrele vii,
Asternandu-si tristetea prin nescrisele randuri.

Doua umbre pe zidul tacerii asteptand un alt rasarit,
Aratandu-si suspinul in lumina unui fulger pierdut,
Si-au strans mainile ca un arc peste trupul ranit,
Si-n nelinistea ploii, au ratacit un ultim sarut.

S-au casatorit doua umbre si totul e dus in uitare,
Ploua de-atunci, fara sens, suflete ravasite sub cer,
Nimeni nu stie ca exista sub nori, o albastra carare
Unde tainele lumii pastreaza, iubirea cu gust efemer.