O, Doamne, câți vii sunt printre morți și câți morți sunt printre vii
De ce doar pentru cei sortiți bat clopotele și nu și pentru cei ce trăiesc ca într-un mormânt
Pământul își leagănă trupul la sănu-i veșmânt
Ofrandă înțolită într-un bulgăre cărunt

Ajungând la crucea de lângă groapă
Unde-ți este scrisă viața toată
Pe vârfuri cobori în locuința morților, cerând azil
Moartea te privește spunându-ți - Nu-i joacă de copil

O, Doamne, câți își sărbătoresc ziua de naștere prin alții
Și câți uitați și alungați din inimă și gând, în viață fiind
Uitarea s-a uitat pe sine însăși
Doar o clipă, lăsând trecutul să prezică

O, Doamne, câți flămânzi în bogății și câți sătui de viața cea săracă
Câți risipesc sătui fiind, bucate, și câți infometați, la resturi mai așteaptă
De ce, cu sărăcia ați pus botniță la cugetul omului
Și cu nesăbuită purtare dați frâu liber păcatului