Uneori
mi se întâmplă să tac
și atunci încep să aud din ce în ce mai bine.

Mă uit la soare la păsări la oameni la cer
la pata de lumină de pe covor
și trăiesc înconjurată de tine
mirându-mă cum universul poate lua forma
unei canapele portocalii.

Stau așa fără să fac nimic
ascultând cum vine primăvara
iar brândușele înfloresc pur și simplu.

Streșinile curg pe când eu mă întreb
ce poate fi mai duios
sau mai transparent decât apa
încercând să simplific
să nu-mi mai bat capul
problematizând inutil.

Există un timp pentru toate
pentru iarbă pentru copaci
și pentru tot ce din pământ crește.

Pentru bucurie și pietre lucioase
pentru fructe gâze și cărți
pentru curcubee și sandale de pai
pentru cântecul cheii răsucite în broască
sau pentru umbrele noastre îmbrățișate
când zgomotul străzii răzbate prin fereastră.

Un timp doar al nostru
pentru toată această frumoasă iubire
ca o tufă de zmeură
prinzând rădăcini în pădurea de fag.


* photo by William.B.Hough