Mai vin cu cântec de vioară
Prin amintiri, fugar să-ți răscolesc,
Cu pas șăgalnic, mers de căprioară
Și fir de dor sprințar, să te-amețesc.

Dar plec apoi cu pas îngenuncheat.

Mai trec să scutur albe amintiri
Ca vântul printre ramuri, suspinat,
Îți răvășesc prin fostele-amăgiri
Să-ți amintești c-odată te-am iubit.

Plec iar ca vântul de pădure-nvolburat.

În toamnă liliacul ți-a-nflorit,
Eu vin ca un zefir înmiresmat
Să-ți spulber printre florile târzii
Vechile-arome strânse-n iasomii.

Și-apoi mă risipesc în infinit...