M-am dăruit ție,cu visele,cu speranțele și cu nopțile mele,
Mi-am tăiat viitorul in două felii și ți le-am oferit,
Fără să cer nimic, din tot ce vei găsi cândva prin ele,
Trecând pe sub arcadele unui pod, din stele căzătoare zidit.

Mi-au imbătrânit cuvintele odată cu primăvara sosită in riduri,
Nu le mai pot rosti cu voce tare,temându-mă că n-ai să-ntelegi,
De ce totuși aevea te pierd, ca o umbră pe-ale viselor ziduri,
Obligându-te această tăcere, între mine și noapte s-alegi.

M-am dăruit ție și de-atunci, mi-ai răpit fiecare părere de rău,
Nu există altar pe-ale cărui trepte să urc,să te strig și să-ți cer,
Să rămânem aceleași minuni ascunse în sufletul meu, sau al tău,
Să nu-mi fie totul în jur atât de străin, atât de stingher.