Voi, fel și chip de oameni buni
Ascultați al meu cânt,
Și de-nșir prea scurt minciuni,
Mai mult nu mă avânt.

În Rădăuți un om trăia,
Puteai de el aspune,
Că-i cuvios și se smerea
Mereu în rugăciune.

La inimă prea bun și blând,
Alină-amici, vrășmași,
Când se-mbrăca zbura-l său gând
Spre cei sărmani, golași.

Aveau prin târg câine hoinar
De-un soi cum afli oricând
Copoi, dulăi, lupi, șoricari,
Sau javre mai de rând.

Prieten fost-a-ntâi cu el,
Apoi s-au fost certat
Și javra cu vreun țel
Turbă și l-a mușcat.

Vecinii toți goană-au pornit,
Zicând că e nebun,
Pesemne javra s-a smintit
Să muște un om prea bun.

Părea o rană tristă, grea,
Oricărui om creștin.
De-otrava javrei, vai, pierea,
Biet omul din senin.

Curând minune s-arătat
Care-i desminți:
De rană omu-i vindecat,
Iar câinele pieri.