În turnul închisorii e-un clpot, sub o grindă,
Un săculeț cu perle, croit din catifea,
Ascultă ziua care se scurge într-o ghindă
Și-așteaptă să apară, prin frunze, prima stea.

O ultimă lumină atinge liliacul,
Ce-n răsturnări de vise așteaptă timpul lui,
Cu valuri obosite, adoarme-ncet și lacul,
În aer nu-i nimica, în lume-s doar statui.

O-nfiorare tandră răzbate-n înserare,
O perlă prinde viață în pieptul noctambul,
Un ochi, cât o tipsie, aruncă, din cărare,
Săgețile de aur pe aripa de tul.

Miros de crin așterne, în aer, o cărare,
Nectarul îl atrage, chemarea-i dă fiori,
În zborul, fără zgomot, aleargă către Floare
Și prin corola albă coboară în ninsori.

Otrava dulce-n moarte îl poartă printre vise
El, îmbătat, iubește cu dor de condamnat,
Umplut e de speranțe și zbor, printre narcise
Se-ndreaptă către turnul în care, atârnat

Va aștepta iar noaptea să vină, să se-ntoarcă
La Floarea vieții sale, la cupele de crin,
Dar pân-atunci, din vise, cu capu-n jos, să toarcă
Speranțe de iubire, țesute-n ibrișin.

În legănări de vise și amețit de teamă,
Pe drumul de întoarceri nu vede c-a ajuns,
Lovește tare-n clopot și Moartea lui îl cheamă...
Iar din iubiri de noapte rămâne doar un plâns.