Cand tu, în cochetări senine,
În două nopți pe saptămână, te dărui până în plăsele,
Știind că dorul, în aldine,
Te caută, orbit, cu bățul, în visul fără de pingele,

Când tu stropești, candid, cu apă
Cărarea mea, ce arde-n lume și caută un miez de nucă,
Știind izvorul ce m-adapă,
Și dorul, geamănul din abur, ce s-a oprit din dor de ducă,

Când tu mă chemi cu fața-ntoarsă,
Privind la altul, pe sub geană, cu mâna-n tremur de iubire,
Să cred că amăgirea toarsă,
Ce mi-o așezi pe chip, orbește ochiul chemărilor din fire?

Poate că razele de lună
Þi-or arde vălul ce ascunde minciuna caldă de pe buză,
Și ți-o aduce-n dar, calină,
Cuvântul cald de peste ape și-un zbor timid de buburuză.