să simți ninsoarea din martie
ca pe-o singurătate lipită de streșina ochilor
să treci peste munți precum strigătul păsărilor
des fâlfâind din aripi uitate
să-i spui copacului mut că-l dezmierzi
numai la ora când se prăbușește
dar omului să-i spui
că nu-i bătrân
că n-a început să cânte la o harfă uscată

norii în noapte au insomnii
cu care tulbură odihna pământului
grea-i suferința simțită de râu
atunci când malul nu-l recunoaște
pe tivul întunericului dacă înaintez
dacă îmi scot la plimbare tristețea
doar obositul măceș în destrămare-l ating
cu inima mea de spin roșu

bucură-ți ochii cu priveliști de rând
dimineața-i un țipăt țâșnit din ninsoare
ziua învinge lucidul senin
bătrână-i doar noaptea
bătrână și rece-i doar apa și noaptea