în tine pulsează un cireș
la amiază pleoapele îți înfloresc

deși fiecare apus de soare
ne învață cum să murim
încredințându-ne somnului
nu avem nicio certitudine a trezirii

noaptea plângi cu sâmburi
un fel de simbioți în căutarea altor trupuri
vreau să locuiesc într-o pădure crescută din tine
jumătate plămân jumătate fluture
crengile vascularizând intersecțiile retinei
undeva la piept răscolite file de acatist
privim cerul adâncurilor ca pe un tăciune
mormane de negru de argint de zăpezi
tumuli de icre aidoma cretei de școală

ești atât de blândă ascultându-mi îndoielile!
poate sunt doar gândurile tale
învelite în catrințe vechi

cum ar fi dacă într-o dimineață
ne-am trezi pe muntele ararat?
tu într-o rochie woodstock
eu într-un costum de blugi
s-ar auzi doar vuietul apelor venind
ți-aș spune că nu am avut timp să mă pregătesc
în mine nu încap toate speciile pe cale de dispariție
iar în părul tău nu s-au prins toate semințele
stând cu capul plecat

poate că și dacii au avut
o tablă a legilor
spartă în schimbul unui imperiu cu vin
am zări umbra aceea clătinindu-se-n prund
dacă un om a reușit să pășească pe apă
de ce nu s-ar putea
naviga cu toate turlele sus?