când soarele cade tolomac în cornet
înghețata se topește fisticul curge lacom
pe mâini printre degete râu de lavă încinsă

doar o amintire lipicioasă aceasta


liniștea cobora din cer pe ramurile castanilor de august lumina era tobogan lucios pe care se da jos soarele se topea asfaltul șoseaua ondula ca o mare sub prundișul de raze oradea avea răbdare cu ea însăși nici castanele nu cădeau între 14:00 și 17:00 iar frunzele îngălbeneau în șoaptă
și eu
doar eu zgâlțâiam tăcerea sub sandale albastre cu arici sărind șotronul trăgând în dinozauri zburători imaginari sau plonjând în crișul repede și oradea avea răbdare cu mine era fericită de pe moscovei nr.5 la teatru de la pod la primăria cu ceas niciun tramvai nu lovea șinele (s-ar fi scufudat cu siguranță în abis) trotuarul abia abia mă mai ținea pe mine

ioi! căldura asta ioi! perim cu toții!
șili bobo nely - fugi la colț și adă toată
înghețata din lume și eu igen
mângâiam soarele pe creștet de bucurie îi mulțumeam și fugeam fugeam nebunește la colț soarele după mine ca un cățel topit captură adevărată îi șopteam și cădea bleg în cornet lingea cot la cot cu mine ne întreceam ne iubeam

acolo
pe moscovei nr.5 șili bobo nely
așteptau răcoarea apusului sunetul castanelor prăvălindu-se