Te rog ia-mă de mână și du-mă sub podul de stele,
Promit că voi ține mereu pleoapele-mpreunate,
Și pune-mi pe umeri, o ploaie de raze rebele,
Rugându-mă să te privesc, in mirifica nopții cetate.

Am să te iubesc cu neindemânările mele stângace,
Încercând să nu calc stelele răspndite prin râu,
Malul pierdut in noapte, ne privește și, tace,
Împletindu-ne umbre tacute peste tâmple și brâu.

Să nu mă scapi in timp ce treptele urcăm in doi,
De-acum deja păcatul meu, s-a răspândit prin tine,
O simt când cerul pleoapele-și deschide și, cad ploi,
Pe câmpul visurilor tale, ce-nfloresc în mine.

Deasupra, podul dintre zări începe să dispară,
Vor da navală zorii, prin lacrimi și prin flori,
Tu ține-mă de mână, și-atunci, când o să doară,
Să nu-mi trădezi tăcerea, cu-ai șoaptelor fiori.