numai tu ai rămas, pasăre oarbă,
cuibărită în seara care-mi crește din piept,
numai tu, sub zăpezi neatinse,
ciugulind din tăcerile mele ca dintr-un șirag
de mătănii...

ale tale penele volbură din care îmi fac umbrare și naiuri,
ai tăi puii pe care în palmă îi port și-i adorm
ca pe niște ace de foc,
ale tale grădinile sângelui și puținul cernut
la masa de oaspeți.

se ciocnesc două cântece roșii, amândouă se sparg,
de sub coaja lor se înalță
Singura
cu genunchii de flori.

numai tu ai rămas, rătăcito,
măiastro,
să îmi fluieri a drum răsturnat.