Un fulger mi-a rănit obrazul și-o păsare, cu-o lacrimă l-a vindecat,
Lumină cu lacrimi și, stropii de ploaie tremurau pe buzele mele,
Uitasem de mult cât timp a trecut și, de ce nu sunt singur dacă tu ai plecat?
Până unde voi ști să-mi fac o cărare, prin acest labirint al minunilor mele.

Tu ești singura minune cuminte,fulgerul meu ce-mi provoacă durere,
Până la lacrimi mi-e dragă ploaia și zborul ce pasărea-l lasă prin nori,
Cât aș da sa te știu presărându-mi pe frunte parfum din plăceri efemere,
Să pot hrăni pasărea ce s-a-ntors pentru mine, de-o viață și-o mie de ori.

Va ploua și dor imi va fi de fulger și de-această mirifică noapte,
Sărută-mi obrazul și-ascundema-n suflet, în rest, lumina rănită să plouă,
Privind prin ochii tăi cum pasărea zboară,cu aripi întinse, cu șoapte,
Deasupra oceanelor lumii, unde fulgere se sting în adâncuri,mereu câte două.