La o cafea…

Să sorb o cafea, într-o ceașcă,
Și soarele să mă soarbă pe mine
Să-mi ascund un ușor tremurat,
Dar să caut din priviri
Cine soarbe din soare, chiar cine ?

Să fie așa de fierbinte licoarea
Incât gândurile să-mi ardă-n ferești
Și buzele să mi se topească
Ca niște întrebări lipite de suflet,
Mai exiști, mai urăști, mai iubești ?

Stoluri de vrăbii să treacă în zbor
Și între sorbituri să treacă secunde,
Sau pe sub streșini își vor face palat,
Sau vor muri sub o ploaie de pietre
Aș vrea să-mi ghicești când și unde.

Să-mi amintesc cum citeai
În cafeaua mea, semn de furtuni,
Și cum ochii mei, grăbiți și răi,
Râvneau perlele din ochii tăi,
Răbdători și totuși mai buni…

Să iau porțelanul de toartă,
Ce mod de-a te prinde de braț,
Picături să sorbim iar concentric
Cât încă mi-e sete de-o “cafă”
Cât n-am ajuns încă la zaț.