simt cum încet mă trezesc
deși apele tot mai țin deasupra cântecul orașului nenăscut
am fost acolo cândva
am ținut toți copiii de mână
am trecut prin toate casele unde bătrânii așezau la masă o lumânare
și o privire ce se înnoda chiar în flacăra ei
pe străzile pline de păsări roșii
femeile cu păr lung ștergeau urmele din spatele bărbaților lor
se legau pe vecie să le fie veșmânt
să-i așeze între aripi
să le fie zbor
pe străzile cu păsări roșii
doar eu dansam cu o umbră
stârnind curiozitatea căsuțelor de crengi
din care prin ferestre de frunze ieșeau capete de copii râzând
am fost cândva în orașul nenăscut
căutând urmele bărbatului pe care îl așezasem între aripi
căruia veșmânt i-am fost
și zbor i-am fost
mi-am trecut părul lung negru întrebător pe toate străzile
printre stoluri de păsări
cu toți copiii de mână
până când prea mulții pași mi-au țesut aripi de apă
și un cântec din care
în sfârșit
simt cum încet mă trezesc